30.03.2021 - Informare privind colectarea deșeurilor vegetale

Informare

 Informare privind colectarea deșeurilor vegetale

Conform Legii nr. 181 din 19 august 2020 privind gestionarea deşeurilor nepericuloase compostabile, intrată recent în vigoare, începând cu data de 1 ianuarie 2021 este obligatorie colectarea separată a deşeurilor biodegradabile destinate compostării (deşeurile alimentare ori de grădină, hârtia şi cartonul).

Autorităţile administraţiei publice locale trebuie să implementeze sistemul de colectare separată a deşeurilor biodegradabile şi să încurajeze compostarea individuală în gospodăriile din mediul rural.

Fără să conțină prevederi exprese în acest sens, legea se interpretează că este interzisă arderea deșeurilor vegetale rezultate din tunderea pomilor din grădini.

În altă ordine de idei, stații de compostare funcționale nu există în prezent în zonă, nici măcar la depozitul de deșeuri din Doba. Nici normele tehnice care stabilesc categoria, calitatea și modul de compostare nu au apărut încă. Deci, deșeurile vegetale se pot colecta și transporta cu costuri foarte mari (volum mare cu greutate mică) la depozitul de la Doba, unde se depozitează contra taxei de mediu de 80 de lei/tonă (care include și greutatea apei – cca. 50 %, care în timp se elimină din vegetale).

În aceste condiții soluția în mediul rural este cea a compostării individuale în gospodării, soluție prevăzută și de legislație.

Costurile colectării, transportării și depozitării la stația de la Doba nu pot fi acoperite din taxa de salubrizare plătită de locuitorii din Vetiș, iar legea obigă autoritățile locale să recupereze integral costurile gestionării deșeurilor de la producători !