13.04.2021 - Prezentarea bugetului comunei pe anul 2021

foto

Prezentarea bugetului comunei pe anul 2021

REFERATUL PROIECTULUI DE BUGET AL COMUNEI VETIȘ PE ANUL 2021

Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli al comunei Vetiș pe anul 2021 are la bază :

- prevederile legale privind elaborarea și componența bugetelor locale, respectiv cele referitoare la veniturile și cheltuielile bugetelor locale, cuprinse în Legea nr. 273/2006, actualizată, cu modificările și completările ulterioare, privind finanțele publice locale,

- dispozițiile din Legea nr. 15/2021 a bugetului de stat pe anul 2020, Capitolul 1, Secțiunea a 2-a, Dispoziţii referitoare la bugetele locale pe anul 2021;

- prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene;

- prevederile art. 82. Alin. (1) și (2), respectiv de prevederile art. 104 și 105 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, cu modificările și completările ulterioare;

- prevederile art. 2 al H.G. nr. 569/2015 privind aprobarea Normelor metodologice privind decontarea cheltuielilor pentru naveta la și de la locul de muncă a cadrelor didactice și a personalului auxiliar din învățământul de stat;

- prevederile art. 3 alin. (3) al Ordonanței Guvernului nr. 82/2001, republicată, actualizată, privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute de România și a art. 4 alin. (2) și art. 5 alin. (1) al Hotărârii Guvernului nr. 1.470/2002, republicată, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor OG nr. 82/2001;

- prevederile art. 67 alin. (3) lit. b) și art. 67^1 alin. (3) din Legea nr. 69/2000, actrualizată, a educației fizice și sportului și ale Ordinului ministrului tineretului și sportului nr. 664/2018 privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor și programelor sportive;

- prevederile O.U.G. nr. 51/1998, actualizată, privind privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor cultural.

Evaluarea veniturilor bugetului pe anul 2021 s-a realizat luând în considerare :

- execuţia la capitolul venituri a bugetului comunei Vetiş la sfârşitul anului 2020;

- comunicarea deciziei directorului direcţiei generale regionale a finanţelor publice Cluj Napoca, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, privind sumele aferente procentului de 63% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozit pe venit care trebuie utilizat în calcul și a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor;

- comunicarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare nr. ....../2021 privind sumele defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor;

- hotărârea Consiliului Județean Satu Mare privind repartizarea pe unități adinistrativ-teritoriale a sumelor din cota de 6 % din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat;

- estimarea veniturilor din impozitele și taxele locale stabilite prin Hotârârea consiliului local al comunei Vetiș nr. 36 din 25.11.2020, având în vedere și execuția bugetară pe anul 2019;

- contractul de finanțare din fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană pentru proiectul care se vor derula în cursul anului 2021;

- cuantumul excedentului bugetar înregistrat la 31.12.2020;

- sumele aprobate pentru tragere în anul 2021 din creditul rambursabil contractat pentru investițiile comunei.

Astfel, Capitolul Venituri se prezintă după cum urmează :

- Veniturile totale al comunei Vetiș în anul 2021 sunt estimate la 13.897 mii lei, din care 11.856 mii lei sunt veniturile totale ale comunei preconizate și 2.773 mii lei reprezintă excedentul bugetar înregistrat la 31 decembrie 2020, care se poate utiliza pentru finanțarea investițiilor din anul 2021. Din veniturile totale 9.522 mii lei reprezintă veniturile proprii ale comunei.

- Prin Legea nr. 15/20201 se prevede un transfer din taxa pe valoare adăugată la capitolul Sume defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate ale comunelor, o sumă de 2.161 mii lei, care acoperă finanțarea normativă a cheltuielor de funcționare-întreținere a școlilor, bursele școlare, ajutoarele pentru încălzire, dar mai ales a procentului de 90 % din cheltuielile de personal ale asistenților persoanelor cu handicap și a indemnizațiilor pentru persoanele cu handicap, care se ridică la valoare de 2.054 mii lei.

- Cotele defalcate din impozitul pe venit sunt prevăzute la nivelul de 6.080 mii lei, rezultată din repartizarea directă la bugetul local al comunei a sumelor încasate la bugetul de stat din impozitul pe venit la nivelul unității administrativ-teritoriale de la 63 %, precum și datorită creșterii nivelului veniturilor medii salariale față de anul precedent.

- Se înregistrează un excedent bugetar de 2.773 mii lei la sfârșitul anului trecut, rezultat în principal din amânarea începerii lucrărilor de extindere a rețelelor de apă și canalizare datorită contestării repetate a licitației publice, amânând încheierea contractului abia în luna martie a acestui an.

Planificarea cheltuielilor bugetului pe anul 2020 s-a realizat luând în considerare :

- asigurarea finanţării funcționării activității autorității publice locale și a serviciilor publice locale;

- asigurarea bunei funcționări a unităților de învățământ ale comunei;

- asigurarea finanțării cheltuielilor sociale;

- asigurarea finanțării unor acţiuni de întreţinere curentă a domeniului public;

- asigurarea finanțării lucrărilor în continuare și a lucrărilor noi de investiții, prezentate în Anexa nr. 2 la proiectul de hotârâre;

- asigurarea finanțării proiectelor și studiilor de fezabilitate pentru obiectivele noi de investiții, cuprinse în Anexa nr. 2;

- necesitatea de a demara de urgenţă lucrările de investiţii noi privind modernizarea străzilor comunei și a extinderii unor rețele de utilități;

- asigurarea finanțării lucrărilor de reabilitare șanțuri și podețe pe strada Principală, respectiv de reparații curente ale străzilor nemodernizate;

- necesitatea sprijinirii cultelor religioase pentru reparația, construcția, extinderea, amenajarea unor clădiri;

- necesitatea susținerii programelor culturale și activităților sportive din comună;

- asigurarea cofinanțării unor proiecte finanțate din fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană;

- utilizarea creditelor rambursabile contractate de comună pentru finanțarea lucrărilor de modernizare a străzilor.

Investițiile anului 2021 sunt axate pe trei direcții de importanță majoră :

I. Demararea celei mai mari investiții publice a comunei Vetiș - realizarea sistemului de alimentare cu apă potabilă și canalizare a localității Decebal, în valoare totală de 4,694 milioane euro, finanțat din fonduri europene nerambursabile și cofinanțare locală în cadrul Programului Operațional de Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, care în final va asigura o acoperire de 100 % a străzilor localității Decebal;

II. Continuarea programului de extindere a rețelelor de apă și canalizare în localitățile Vetiș și Oar, în valoare totală de 4,8 milioane lei, respectiv a programului de modernizare a străzilor din localitățile Vetiș și Oar, în valoare totală de cca. 3,7 milioane lei în Vetiș și 3.5 milioane lei în Oar, lucrări care vor asigura în final o acoperire de 100 % a străzilor din cele două localități, finanțate anul acesta până la nivelul de 4.3 milioane din credit bancar, excedentul bugetar din anul trecut și veniturile proprii ale comunei;

III. Pregătirea proiectelor pentru investițiile viitoare, finanțate din veniturile proprii, pentru care comuna Vetiș dorește să acceseze finanțări europene nerambursabile fie în cadrul Planului Național de Relansare și Reziliență (PNRR) - Fondul pentru dezvoltare comunitară în rural și zone urbane sărace și Programul România Educată, fie în cadrul Fondurile Structurale și de Investiții 2021-2027 - Programele Operaționale Regionale, fie să poată fi incluse în programul național PNDL III sau al Companiei Naționale de Investiții, din momentul lansării acestora, cuprinzând:

- Studiul de fezabilitate al modernizării tuturor străzilor localității Decebal, investiție evaluată la cca. 7,0 milioane lei;

- Studiul de fezabilitate al reabilitării drumurilor agricole din comuna Vetiș, investiție evaluată la cca. 5,0 milioane lei;

- Documentația pentru realizarea unei săli de sport, înaintată și înregistrată deja în Lista sinteză a subporgramului ”Săli de sport” a C.N.I.;

- Studiul de fezabilitate pentru realizarea unei creșe în comuna Vetiș;

- Studiul de fezabilitate pentru extinderea clădirii școlii gimnaziale din Vetiș;

- Actualizarea Planului Urbanistic General al comunei Vetiș.

Investițiile planificate a se realiza vor însuma 5.694 mii lei, finanțate din : excedentul bugetului pe anul 2020 în sumă de 2.773 mii lei, veniturile proprii ale bugetului local în sumă de 1.439 milii lei și credite bancare rambursabile în sumă de 1.478 mii lei.

În aceste condiții, în lista de lucrări de investiții și reparații au fost cuprinse :

- continuarea lucrărilor de extindere ale rețelelor de apă și canalizare în Vetiș și Oar, pe capetele de străzi unde acestea încă lipsesc;

- cofinațarea lucrărilor de realizare a rețelelor de apă și canalizare în Decebal, finanțate în cadrul Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Satu Mare, Regiunea de Nord-Vest;

- cofinanțarea lucrărilor de extindere a rețelelor de alimentare cu energie electrică în Decebal și Vetiș;

- continuarea lucrărilor de extindere a rețelelelor de gaze naturale până la acoperirea integrală a tuturor străzilor în localitățile comunei Vetiș;

- realizarea Parcului recreațional din Vetiș, cu finanțare parțială europeană nerambursabilă;

- continuarea modernizării străzilor din Oar și parțial în Vetiș;

- lucrările de reparații și întreținere a străzilor nemodernizate, a șanțurilor și podețelor, precum și a unor tronsoane de drumuri agricole;

- elaborarea studiilor de fezabilitate pentru creșă și extinderea clădirii școlii din Vetiș, precum și demararea actualizării Planului Urbanistic General al comunei.

De asemenea, pornind de la solicitarea și nevoia permanentă, resimțită tot mai puternic în comunitatea locală, de a dezvolta, diversifica și îmbogăți viața culturală din localitățile comunei Vetiș, de susținere a mediului cultural local, prin desfășurarea unor acțiuni și activități culturale cât mai diversificate, ocazionale sau permanente și derularea unor programe, proiecte sau acțiuni culturale prin atragerea și organizarea de spectacole artistice profesioniste și de amatori, înființarea și susținerea activității unor cercuri, formații artistice locale, organizarea zilelor localităților, etc.,

Având în vedere că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998, actualizată, privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale se creează cadrul legal necesar al modalităților pentru finanțarea activităților culturale,

Având în vedere și prevederile hotărârii consiliului local Vetiș privind aprobarea înființării Centrului Cultural Vetiș, prin care se creează cadrul instituțional necesar organizării și desfășurării acțiunilor și activităților culturale locale,

Este necesară alcătuirea și aprobarea unui program cultural, un ansamblul de proiecte culturale sau, după caz, ansamblul de proiecte şi acţiuni culturale, o sumă a activităţilor specifice unor anumite domenii culturale/artistice sau, după caz, ansamblul de acţiuni culturale structurate organic, realizate într-o perioadă de timp determinată, care nu excedează, de regulă, duratei unui exerciţiu financiar în urma căruia rezultă un bun cultural, subsumate unei teme/concepţii, realizat pe durata unui exerciţiu financiar, în urma căruia să rezulte unul sau mai multe bunuri cultural care să includă proiecte și acțiuni cultural.

De asemenea, se va continua și se va finaliza integral în acest an prima întabulare gratuită a întregului extravilan al comunei, în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară.

Totodată se va continua asigurarea unei finanțări nerambursabile celor trei asociații sportive din comună, în cadrul Programului ”România în mișcare”, subprogramul Finanțarea nerambursabilă a structurilor sportive.

Astfel, la Capitolul Cheltuieli sunt prevăzute următoarele :

a) Partea I - Servicii publice generale - Autorități publice :

- Cheltuielile de personal sunt în sumă de 2.350 mii lei, fiind calculate în funcție de evoluția numărului personalului și nivelul salariilor brute ale personalului aprobate pentru anul 2021, precum și prin includerea unor remunerații pentru zilieri;

- Cheltuielile cu bunurile și serviciile sunt în sumă de 1.300 mii lei, diminuate cu 314 mii lei față de anul trecut, cuprinzând cheltuielile cu utilitățile și cu o serie de servicii care trebuie asigurate pentru buna funcționare a administrației, acest plafon putând suferi modificări pe parcursul anului, funcție de evoluția prețurilor la utitlități;

- Cheltuielile cu investițiile sunt de 100 mii lei, reprezentând dotarea primăriei cu un sistem nou de calculatoare și 3 stații noi de autobus;

- S-au inclus cheltuielile cu dobânzile, comisioanele și rambursările de credite în sumă de 275 mii lei.

b) Partea II - Apărare, ordine publică și siguranță națională - Ordine publică :

- Cheltuielile de personal sunt în sumă de 411 mii lei, fiind calculate la nivelul salariilor brute pentru 5 angajați, aprobate pentru anul 2021, inclusiv sporurile de noapte;

- Cheltuielile cu bunurile și serviciile sunt în sumă de 101 mii lei, cuprinzând cheltuielile cu combustibilul și cu echipamentele pentru personalul nou încadrat, respectiv funcționării serviciului voluntar de situații de urgență și dotarea terenului pentru antrenament al SVSU;

- Cheltuielile de investiții sunt în sumă de 10 mii lei, necesare achiziției de dotări obligatorii pentru S.V.S.U.

c) Partea III - Cheltuieli social-culturale - Învățământ :

- Cheltuielile cu bunurile și serviciile sunt în sumă de 625 mii lei, necesare cheltuielilor de întreținere, dotări și funcționare;

- Cheltuielile cu asistența socială și bursele pentru elevi sunt în sumă de 148 mii lei;

- S-au prevăzut cheltuieli de investiții de 90 mii lei pentru realizarea studiului de fezabilitate al extinderii clădirii școlii din Vetiș și achiziționarea de laptopuri pentru școli.

d) Partea III - Cheltuieli social-culturale - Sănătate :

- Cheltuielile de personal sunt în sumă de 72,0 mii lei, dimensionate funcție de salariul brut stabilit în sistem pentru asistentul medical comunitar;

e) Partea III - Cheltuieli social-culturale - Cultură, recreere și religie :

- Cheltuielile cu bunurile și serviciile sunt în sumă de 240 mii lei, cuprinzând cheltuielile cu întreținerea zonelor verzi – parcurilor, finanțarea activității centrului cultural și a unor programe și acțiuni cultural și realizarea unor lucrări de reabilitare a vestiarului terenului de sport din Vetiș;

- Alte cheltuieli cuprind susținerea cultelor, în sumă de 60 mii lei și susținerea asociațiilor de fotbal și a altor activităților sportive din comună, în sumă de 200 mii lei;

- Cheltuielile cu investițiile cuprind cheltuielile cu realizarea Parcului reacreativ din Vetiș, finanțat parțial din fonduri europene nerambursabile, în sumă de 450 mii lei, din care cca. 140 mii lei sunt cheltuieli rembursabile din fondurile europene.

f) Partea III - Cheltuieli social-culturale – Asigurări și asistență socială :

- Cheltuielile de personal sunt în sumă de 1.298 mii lei și cuprind salariilor îngrijitorilor persoanelor cu handicap, respectiv de 753 mii lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap, asigurate în proporție de 90 % din transferuri din TVA de la bugetul central;

g) Partea IV - Servicii și dezvoltare publică, locuințe, mediu și ape - Locuințe, servicii și dezvoltare publică :

- Cheltuielile cu bunurile și serviciile este în sumă de 200 mii lei și cuprind întreținerea serviciilor de iluminat public și finanțarea modernizării sistemului de iluminat public în întreaga comună prin concesioanrea serviciului de iluminat public;

- Cheltuielile cu investițiile, în sumă de 435 mii lei, cuprind cofinanțarea documentațiilor și lucrărilor de extindere a rețelelor de alimentare cu energie electrică pe 4 străzi din Vetiș și Decebal, extinderea rețelelor de gaze naturale pentru acoperirea tuturor străzilor din comună, elaborarea studiului de fezabilitate pentru construirea unei creșe și elaborarea unui nou Plan Urbanistic General al comunei.

h) Partea IV - Servicii și dezvoltare publică, locuințe, mediu și ape - Protecția mediului :

- Cheltuielile cu bunurile și serviciile, în sumă de 610 mii lei, cuprind finanțarea serviciului de salubrizare a comunei, colectarea deșeurilor reciclabile, inclusiv acțiunile de deratizare, dezinfecie și dezinsecție, aviotratamentul împotriva țânțarilor și ecarisajul;

- Cheltuielile cu investițiile, în sumă de 1.745 mii lei, cuprind continuarea, până la finalizare, a investiției privind extinderea rețelelor de apă și de canalizare în Vetiș și Oar și cofinanțarea obiectivului de introducere a apei potabile și canalizării în localitatea Decebal, finanțate din fondurile europene nerambursabile, care urmează să fie demarate în acest an.

i) Partea V-Acțiuni economice – Transporturi :

- Cheltuielile cu bunurile și serviciile, în sumă de 1.570 mii lei, reprezintă reparații curente la străzile de pământ și macadam, întărirea unor zone de pe drumurile agricole, reabilitarea șanțurilor și podețelor de pe strada Principală din Vetiș, respectiv marcajele rutiere;

- La cheltuielile cu investițiile s-a cuprins o sumă de 1.186 mii lei, reprezentând demararea lucrărilor de modernizare a străzilor din Vetiș și Oar, la loturile 1 și 10, precum și realizarea studiului de fezabilitate a modernizării străzilor din localitatea Decebal și realizarea studului de fezabilitate pentri îmbunătățirea drumurilor agricole din comuna Vetiș.

INIȚIATOR :

Primar

Ilyes Iuliu