09.11.2023 - Acordarea titlului de ”Luminător al satelor” doamnei Maricia Uglean

foto

Acordarea titlului de ”Luminător al satelor” doamnei Maricia Uglean

Maricica Uglean – premiată la manifestarea „Luminătorii Satelor”

Intrată deja în tradiția culturală a Sătmarului, manifestarea „Luminătorii Satelor”, unică în țară, răsplătește în fiecare an personalitățile culturale locale care și-au adus contribuția la dezvoltarea spirituală a comunităților din care provin.

La această ediție, a XIII-a, la propunerea primăriei Vetiș,  doamna Maricica Uglean a fost distinsă cu titlul de ”Luminător al satelor”.

Maricica Uglean a fost învățătoare la Școala primară Decebal, iar acum este pensionară. Cu aproximativ 13 ani in urmă a format un grup vocal, numit „Mugurașii". Acest grup cânta la Zilele Satului, ale comunei, precum și la biserică în perioada sărbătorilor mai importante. În urmă cu patru ani, grupul a intrat sub egida primăriei Vetiș, instituție care i-a ajutat să-și achiziționeze costume autentice, suport muzical pentru cântece și mijloace audiovizuale. Grupul ”Datina-Decebal” și-a lărgit aria repertoriului, participând la spectacole, filmări și alte evenimente cultural artistice.

Pe lângă piesele muzicale religioase și cele populare, a adăugat în repertoriu tradiții și obiceiuri de nuntă cerutul miresei, descununatul miresei, cântece și strigături pentru nași). Maricica Uglean a considerat că este de datoria sa, ca dascăl născut, școlit și cu locul de muncă în satul Decebal, să ducă mai departe tradiția, cântecele religioase și cele populare culese de-a lungul vieții. Acest grup s-a dovedit a fi o rampă de lansare pentru copii și tineri talentați din comuna Vetiș și nu numai.